ICC Document & publication

Standard ICC Arbitration Clauses (Romanian version)

Se recomandă ca părțile care doresc să facă referire în contracte la arbitrajul CCI să utilizeze clauza standard de mai jos.

Clauza compromisorie standard CCI
Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul contract va fi soluționat definitiv în conformitate cu Regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț de către unul sau mai mulți arbitri desemnați în conformitate cu Regulile menționate.
Părțile au libertatea de a adapta clauza la circumstanțele particulare ale acestora. De exemplu, acestea pot stipula numărul de arbitri, având în vedere că Regulile de arbitraj CCI conțin o prezumție în favoarea unui arbitru unic. De asemenea, ar fi indicat ca aceștia să prevadă locul și limba arbitrajului și dreptul aplicabil fondului cauzei. Regulile de arbitraj CCI nu limitează libera opțiune a părților în privința locului și limbii arbitrajului sau a dreptului care reglementează contractul.
În cazul adaptării clauzei, părțile trebuie să fie atente să evite orice ambiguitate. Formulările neclare din cuprinsul clauzei vor conduce la incertitudine și întârziere și pot împiedica sau chiar compromite procesul de soluționare a litigiului.
De asemenea, părțile ar trebui să țină cont de toți factorii care ar putea afecta caracterul executoriu al clauzei conform dreptului aplicabil, incluzând aici normele imperative de la locul arbitrajului și de la locul estimat al punerii în executare.

Share This